Ceremonie de sfințire

 

Sute de credincioși au asistat duminică, 19 august 2012, în comuna Vama, la ceremonia de sfințire a Bisericii ”Pogorârea Sfântului Duh” din Vama de Sus. Au ținut să fie prezenți la evenimentul din comunitatea religioasă ortodoxă nu doar localnici, ci și credincioși din localități învecinate și fii ai satului veniți de la mari depărtări, inclusiv din străinătate. Ceremonialul religios a fost oficiat de IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, însoțit de un sobor de preoți, care au fost primiți cu multă căldură de localnici, în stil popular bucovinean, cu alai de călăreți și trâmbițași.

Imagini din timpul ceremoniei

Imagini din timpul ceremoniei

Au asistat de asemeni la ceremonial oficiali laici, între care primarul comunei, Nicolai Baltag și consilieri locali din comună. Pentru asigurarea ordinii publice s-au implicat polițiștii și jandarmii și, în pofida aglomerației și a faptului că întreg ritualul s-a desfășurat chiar lângă DN 17, circulația rutieră s-a derulat în condiții optime pe durata evenimentului. Un singur incident nedorit s-a produs în timpul ceremoniei. Un participant vârstnic a avut de suferit din cauza emoției și căldurii și a fost necesară intervenția ambulanței pentru a i se acorda asistență medicală.

Biserica nouă sfințită duminică la Vama a fost începută în 2003. Cu ajutorul comunității locale, lucrările de construire îngrijite de preotul paroh Vasile Claudiu Mera au avansat repede iar clădirea bisericii a fost ridicată după 3 ani. Finisarea exterioară, dotarea și pictura bisericii au implicat însă un efort ulterior susținut iar dificultățile financiare care au afectat în ultimii ani și comunitatea vămeană au temperat evoluția lucrărilor. S-a reușit finalizarea lor în acest an iar noua biserică vămeană este gata să își primească enoriașii.

Biserici ”călătoare”

Până la ridicarea noii biserici, credincioșii ortodocși din Vama de Sus și preotul lor au utilizat pentru ceremoniile religioase Biserica ”Sf. Nicolae”, singura biserică din lemn rămasă în comună. Comuna a mai deținut o biserică din lemn, cu hramul „Înălțarea Domnului”, construită în 1783, care a fost însă donată în 2001împreună cu clopotnița sa   Muzeului Satului Bucovinean din Suceava, de către parohia vămeană ce o utiliza.  După strămutarea și reconstruirea sa la noul amplasament sucevean, în comuna Vama a rămas o singură biserică din lemn, veche de peste două secole.

Bisericuța din lemn cu hramul ”Sf. Nicolae” a avut parte și ea de o strămutare. A fost construită în 1796, de meșterul Derhet Matei,  în centrul localității, pe locul unde astăzi se află o biserică de zid, ce a fost ridicată când vechea bisericuță de lemn devenise neîncăpătoare. Edificiul din lemn a fost desfăcut în 1937 și strămutat în cimitirul din Vama de Sus, unde a continuat să fie folosit doar ocazional o lungă perioadă. Din 2004, vechea bisericuță de lemn ”Sf. Nicolae” din Vama a fost inclusă pe lista monumentelor istorice din județul Suceava.  Vezi Galeria Foto