Sprijin francez pentru căldura elevilor din Vama

Școala ”Iorgu Toma” din comuna suceveană Vama beneficiază de confort termic optim în prezent, după ce instituția a fost dotată cu o nouă centrală. Investiția a fost posibilă cu sprijinul autorităților franceze din Eybens, localitate înfrățită cu comuna suceveană Vama. În baza unui protocol încheiat între primăria Eybens, primăria Vama și școala vămeană beneficiară, autoritățile locale din comună s-au angajat să realizeze din bugetul propriu investiția în clădirea necesară și au și îndeplinit integral angajamentul. Autoritățile franceze din Eybens au contribuit cu cinci mii de euro la acest proiect iar prin efortul comun au fost montate pentru încălzirea elevilor școlii două cazane echipate cu sisteme complete de funcționare, calorifere și instalații. Potrivit precizărilor reprezentantului școlii beneficiare, prof. Gheorghe Boca, investiția și-a dovedit utilitatea imediat iar diferența de confort termic față de perioada precedentă este incontestabilă: ”Știu de 40 de ani cum a fost în clădire din punct de vedere termic. Și pot spune că de 4 decenii nu a fost niciodată așa de bine și de cald pentru copii”.

Primarul comunei Vama, Nicolai Baltag ne-a explicat că autoritățile franceze din comuna-soră au fost foarte apropiate de vămeni și foarte interesate de nevoile reale ale localității sucevene. ”Eu sunt foarte mulțumit de colaborarea prietenilor noștri din Eybens, care au dovedit că înfrățirea între localități nu este doar o noțiune abstractă de protocol, ci poate deveni o formă reală de apropiere, de sprijin, ca între frați. Ne-au ajutat foarte mult până acum și nu putem să le mulțumim destul, mai ales pentru că relațiile noastre nu se opresc aici iar localitatea-soră Eybens continuă să se intereseze cum poate ajuta concret comunitatea noastră”, ne-a declarat primarul Baltag. (DN)