Tabara internationala de pictura

Joi după amiază a avut loc la Pensiunea ”Ștefan” din comuna suceveană Vama vernisajul unei expoziții internaționale de pictură, realizate de artiștii participanți la tabăra de creație ”Bucovina – trecut, prezent și viitor”. Tabăra, aflată la a VI-a ediție și organizată de Uniunea Ucrainenilor din România – Ținutul Bucovina, cu sprijinul Departamentului pentru Relații Interetnice din Guvernul României, Consiliului Județean Suceava și Prefecturii, a fost găzduită de comuna Vama în perioada 1-13 august, din inițiativa primarului Nicolai Baltag. La ediția din acest an au participat în premieră și doi copii din România, ale căror lucrări au fost apreciate inclusiv de artiștii consacrați aflați în tabără. Tabăra s-a derulat sub genericul ”Dialog între generații”, a reunit participanți din Cehia, Letonia, Slovenia, Rusia, Ucraina, Republica Moldova și România și a inclus atât o etapă de creație, cât și momente de relaxare care au constat în vizite la mănăstiri și chiar la o stână din comună. La vernisajul expoziției ce a încununat reuniunea internațională au ținut să fie prezenți, în semn de apreciere pentru participanți și organizatori, vicepreședintele CJ Suceava, Vasile Ilie, consulul Ucrainei la Suceava, Vasili Neroni și primarul comunei gazdă. Reprezentantul organizatorilor, prof. Ioan Bodnar a precizat că prin această manifestare s-a ajuns ca până acum peste 50 de artiști plastici din diferite țări să viziteze Bucovina. Participanții au fost răsplătiți cu diplome și medalii și ai fost invitați, la final, să semneze în albumul taberei și în cartea de onoare a pensiunii ”Ștefan” din Vama. (IT)